Metacuvinte

Facturi picate din Cer

Să ne trimită de acum Dumnezeu facturile în cutia poștală.

Factură la lumina de peste zi. Dacă te-ai obișnuit ca ea să existe, nu înseamnă că există de la sine însăși. Factură la apa pe care am băut-o din râu în ultima excursie la munte. Factură la azot, oxigen și alte gaze, consum neîntrerupt. Factură la procesul de fotosinteză. Factură la mișcarea de rotație a Pământului, dacă nu vrei o nesfârșită noapte. Factură la energia termică primită de la Soare. Facutură la primăvară. Factură la peisajele 4,5,6,7, n D din natură. Factură la servicii, că pământul nu se clatină sub noi, căci după legea a doua a termodinamicii, ar trebui să ne învârtim într-o dezordine abisală dacă n-ar exista Cineva care să țină lucrurile sub control. Ar urma după iarnă – toamnă, după primăvară -iarnă, la ora 9 dimineața ar fi beznă, din cer ar cădea bolovani în loc de picături de ploaie, munții ar fi niște gropi gigantice, oamenii ar avea ochi bulbucați și urechi cât capul, un picior de două ori mai lung decât altul și trei mâini. Și toată materia s-ar dezintegra.

Citeşte continuarea

Când îți vezi viața cu ochii

Am auzit atât de des oamenii vorbind despre momente limită din existența lor, situații în care doar un minut sau o secundă, un metru sau un centimetru i-a despărțit de mormânt. Despre astfel de întâlniri spun că și-au văzut moartea cu ochii, dar niciodată până atunci - viața. Viața li se pare tuturor normală, ca un dat intrinsec, ceva ce fiecare merită fără să fi făcut ceva, fără să aibă de mulțumit cuiva, autosuficientă și independentă. Da, și invizibilă. Însă moartea nu e așa, ea se vede, după cum se spune. Citeşte continuarea

De ce sunt nefericiți oamenii prea fericiți

Toată viața homo cvasisapiens visează că un anumit ceva la care aspiră îl va face mai fericit. Numai că ceva-ul acela atât de mult râvnit nu rămâne același. Când azi îl căpătă pe cel la care năzuia ieri, nu mai e nici pe departe la fel de captivant. Își dă seama că de fapt nu e tocmai ceea ce căutase. Așa că, prin îngustimea punctului său de vedere observă o singură cale de ieșire, aceea de a-și propune altceva pentru mâine. Mâinele vine, dar vine cu o dezamăgire din ce în ce mai dezolantă. Iar homo sapiens devine mai puțin sapiens pe zi ce trece. Citeşte continuarea

Cum puteți să-mi aflați secretele

Pe vremea când modelam plastilină mergeam în vacanța mare la bunic. Numai la bunic, că bunica n-a prins bine nici măcar copilăria mamei mele. Și ne strângeam toți nepoții pe genunchii bunicului să ne povestească tot felul de întâmplări de oameni mari de prin război, iar după ce se străduia săracul să le traducă pe înțelesul creierașelor de plastilină și răspundea la nesfârșitele întrebări stupide pe care i le puneam și care n-aveau nici cea mai vagă legătură cu povestirea, se întindea la umbră pe o verincă dinaia colorată cu multe modele cusute, de care țin băbuțele la țară stive în dulap. Cu greu ne puteam abține să-l gâdilim cu iarbă uscată pe la nas, ca niște spiriduși (ca să nu spunem tocmai drăcușori) împelițați ce eram. Pentru noi somnul era pe vremea aceea o pacoste a cărei existență era la fel de interesantă ca Mitul lui Sisif și al cărui sens – echivalent cu pietroiul său. Citeşte continuarea

Vârstă frumoasă și oameni deosebiți

Toată lumea, sau aproape toată lumea s-a căutat de curând prin buzunarele neuronale după vorbe cât mai înzorzonate ca să le trimită celor dragi și celor nu chiar atât de dragi, dar față de care se simțeau obligați să se arate drăgăstoși. (Iacs! pentru a doua categorie). În fiecare an la fel. Știi ce sms-uri mecanice, dedicate întregii cete din agenda telefonică, o să primești. Fraze și urări convenționale. Și la ziua de naștere se va repeta povestea, cu puține îmbunătățiri datorate norocului de a nu se fi născut întreaga omenire de ziua ta. Dar pentru ca să evit eventualele situații nedrăguțe și nefrumoase în care un urător bine intenționat să simtă că prin acest articol i se face vreo dedicație, m-am gândit să-l scriu tocmai acum, când n-are vreo legătură cu sărbătorile generale sau particulare cunoscute de mine. Citeşte continuarea

Unde călătoresc oamenii cu troleibuzul?

Când adormi seara cu gândul că ziua următoare va fi cumva mai bună… În ce fel, nu ştii, dar te prinzi de o chestie mică de acolo din străfundul sufletului care se numeşte speranţă. Nu am de gând să filosofăm pe seama ei, iar maximele alea de doi lei, pe care mulţi le rostesc pe negândite, mă cam seacă. Dar să revenim.

Mă uit câteodată când trece câte un troleibuz (la ce fel de vagonetă s-o mai fi gândit și cel care a inventat cuvântul ăsta oare?!) cum stau oamenii cu ochii pironiți într-un punct fix, pierduți în gânduri. Și nu mă refer aici la hoardele puberto-adolescentine care râd zgomotos în fundul vagonetei la orice măgărie rostită de colegul de suferință. Ci la oamenii care au apăsat, cel puțin teoretic, clanța primei maturități. Însă, și unii și alții, adică și cei de dincoace de ușă, pare că aleargă în fiecare zi după ceva ce dispare pe măsură ce te apropii cu câțiva pași. Unde dispare? Sau poate nici nu exista. O fata morgana, ca toate celelate.

Mi-amintesc de vorbele unui profesor din liceu care mi-a câştigat respectul: “Beţivul, în bar, apoi în sticlă, Îl caută pe Dumnezeu. Citeşte continuarea

Elucidați-mă, vă rog!

Există oameni pasivi, pe lângă care se pare că viața trece aproape neobservată, oameni care nu tresar la nimic și cărora nu li se strânge inima prea lesne. Unii sunt împietriți de intemperiile vieții, alții fără vreun motiv. Și la 180 grade distanță, oameni ca mine, prin care viața trece prea intens, care se bucură prea copilărește și găsesc farmec naiv în lucruri derizorii. Până aici nimic grav la cea de-a doua categorie.

Dar care sunt atât de profund zguduiți de orice suferință. Care pun totul la suflet și cărora le pasă de prea multe lucruri în viață. Oameni care-și fac o mie de probleme în plus și două mii de procese de conștiință. Care nu pot dormi noaptea dacă cineva e supărat pe ei și stau așa pierduți până spre dimineață strângând tare la piept colțul plapumei. Cărora li se umezesc ochii la o grămadă de filme sau la nașterea unui copil. Oameni care se luptă în fiecare zi cu gardul dintre a te îngriji și a te îngrijora și pare că gardul ăsta nu rămâne niciodată unde l-au pus. Citeşte continuarea